ÎNNĂBUȘÍ,
înnắbuș, vb. IV.
1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira, a (se) sufoca.
2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi.
3. Tranz. Fig. A potoli prin violență manifestări,
acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde.
Își înnăbuși un geamăt (SADOVEANU).
4. Tranz. (În expr.)
A înnăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – Din
în- +
năbuși.