mătúșă (-e),
s.f. –
1. Tanti,
țață,
tușă. –
2. Adresare populară respectuoasă
față de o
femeie. – Var. (fam.)
tușe. Lat.
mĭta în
loc de
amĭta „mătușă” (Pușcariu 1054; Candrea-Dens., 1075; REW 424), cu suf. -
ușe, ca
auș, cf. comel.
amdä, engad.
amda, ticinezul
anda, v. fr.
ante, alb.
emtë (Meyer 92; Philippide, II, 631). Pentru
forma redusă
mita, cf. Castro 160. Der. din sl.
mati „
mamă”, prin mijlocirea
rus.
mátuška „mămică” (Cihac, II, 182; Scriban) este dificilă fonetic. E cuvînt de
uz general (ALR, I, 167). Rut.
matuša, pe care
Pascu,
Beiträge, 8,
îl consideră
greșit ca etimon al
rom., provine din acesta (Candrea,
Elemente, 408). – Der.
mătușo(n)iu, s.m. (
Banat,
unchi).