mîhní (mâhnésc, mâhnít),
vb. –
1. (Înv.) A îndepărta, a despărți:
episcopul ce va fi negrijnic de biserică și se va mîhni de rugăciune (Pravila
Mică). –
2. A întrista, a
supăra, a
apăsa. – Bg.
mahnuvam „a despărți”, din sl.
machati „a agita” (Miklosich,
Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Tiktin), cf. bg.
maham „a agita”, sb.
mahnuti „a
mișca”. Sensul înv. al lui
mîhni nu
apare în dicționare. – Der.
mîhneală, s.f. (înv., întristare,
supărare,
chin);
mîhnicios, adj. (dureros, întristător);
mîhniciune, s.f. (înv.,
chin).