mótcă (-ce),
s.f. –
Scul, jurubiță. Din sl.
motati „a
depăna” (Cihac, II, 189; Conev 60; Scriban), cf. rut.,
rus.
motok „
scul”, sb.
motka „
băț”, bg.
mătka „
băț”, de unde
mătcă, var.
mîtcă, s.f. (mai de
bătut lapte, cf. Conev 65; Candrea). În Trans. și Olt.