nas (násuri),
s.n. –
1. Organ al mirosului. –
2. Nerușinare, neobrăzare. – Megl.
nas, istr.
nǫs. Lat.
nāsus (Pușcariu 1154; Candrea-Dens., 1205; REW 5842), cf. it.
naso, friul., prov., cat.
nas, fr.
nez. – Der.
năsos, adj. (cu
nas mare);
năsut, adj. (năsos), cuvînt suspect, pe care Pușcariu 1157, Candrea-Dens., 1206 și REW 5843
îl derivă din lat.
nāsūtus, cf. it.
nasuto.