nastúre (násturi),
s.m. –
1. (Înv.)
Șiret,
panglică. –
2. Buton. – Mr.
nastur(e). It.
nastro „
panglică”, cf. pav.
nastol, valtel.
nàstola. Rezultatul normal, *
nastru, pl.
*nastruri, l-a disimilat pe
r, de unde
nasturi, cu
noul sing. reconstituit ca
fagure, mugure etc.
Sec. XVI. Der. din lat. *
nastula (
Pascu, I, 124; cf. Pușcariu 1157 și Candrea-Dens., 1209), din gr. νάστουλον (Skok,
ZRPh., LIV, 487) sau din got.
nostilo (Giuglea,
Dacor., I, 382), nu e probabilă. Pentru relația cu it., cf. Tiktin, Meyer-Lübke,
ZRPh., XXXII, 462, REW 5840 și Rosetti, II, 80. – Der.
înăsturat, adj. (împodobit cu
nasturi);
năsturel, s.m. (margaretă, Bellis
perennis; creson, Nasturtium officinale), la care sensul al doilea este o imitație modernă a
numelui științific al
plantei (Candrea). – Din
rom. provine bg.
nastur (Capidan,
Raporturile, 223).