năúc (năúcă),
adj. –
Zăpăcit,
bezmetic,
greu de
cap. Sl.
neukŭ „neștiutor”, din
učiti „a
învăța” (Cihac, II, 214; Tiktin; Conev 99), cf. sb., cr., slov.
neuk,
pol.
nieuk și
ucenic. – Der.
năuci, vb. (a
zăpăci; a înnebuni) din
năuc,
dar poate cu o interpretare glumeață a sl.
naučiti „a
învăța, a
studia”;
năuceală, s.f. (zăpăceală);
năucie, s.f. (zăpăceală);
năucește, adv. (prostește).