noátin (noátină),
adj. – (
Oaie) de
peste un
an. – Var.
noaten. Mr.
noaten, megl.
noatin, istr.
notir. Lat.
annōtĭnus (Pușcariu 1186; Candrea-Dens., 59; REW 485), cf. lat.
annōtῑnus › fr.
antenois (G. Paris,
Rom., XXI, 597). Din
rom. provine mag.
nótin.