norói (noroáie),
s.n. –
Glod,
clisă,
nămol. Sl.
naroj „elan, impuls” (Tiktin), din
riti „a
mișca”, cf.
paroi. Der. din sl.
nora „ascunzătoare” (Miklosich,
Slaw. Elem., 32; Mikloisch,
Lexicon, 455; Cihac, II, 218) nu e probabilă. Bg.
noroj (Conev 40; Scriban) pare să provină din
rom., deoarece ne-
am fi
așteptat la
naroj, ca în sl. – Der.
(î)noroi, vb. (a înămoli, a înglodi; a
tencui);
noroială, s.f. (
nămol,
glod);
noroios, adj. (cu
noroi).