obicéi (obicéiuri),
s.n. –
1. Uz,
practică, stil. –
2. (Înv.)
Tradiție,
obiceiul pămîntului. –
3. (Înv.) Privilegiu. –
4. (Înv.) Contribuție, impozit. – Var.
ob(l)icer(iu). Sl.
obyčaj, din
učiti „a
învăța”, cf.
ucenic, năuc (Miklosich,
Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 219), cf. bg., sb., cr., slov.
običaj. Var.,
rare,
arată o încrucișare cu
oblici (Tiktin). – Der.
obiceinic, adj. (înv., uzual, de stil);
obicină, s.f. (înv.,
obicei), din sl.
obyčinu „obișnuit”,
sec. XVII;
obicinui (
azi redus la
obișnui), vb. (a se
deprinde, a se familiariza; a avea
obiceiul; a
practica);
obicinuelnic, adj. (înv., obișnuit, uzual);
obicinuință (var. modernă
obișnuință), s.f. (
obicei,
uz, uzanță; familiaritate);
obicinuit (var.
obișnuit), adj. (uzual);
obicinit, adj. (înv., obișnuit);
neobișnuit, adj. (insolit);
desobișnui, vb. (a se dezvăța).