obîrșíe (-íi),
s.f. –
1. Izvor,
naștere, începutul unui rîu. –
2. Origine,
început, proveniență. Sl.
obrusi „înălțime,
parte superioară” (Miklosich,
Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), cf.
ceh.
brsina „
pădure montană”. – Der.
obîrși, vb. (a termina, a sfîrși), din sl.
obrušati;
obîrșenie, s.f. (sfîrșit,
capăt). Semantismul der. (ambele învechite) este ciudat,
dar depinde de sl., unde
obrusi „
parte superioară” se
percepe cu „
parte finală”, de unde
obrušati „a termina, a
isprăvi”.