ócină (ócine),
s.f. – Patrimoniu, moștenire. Sl.
otičina (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233), cf.
oteț. –
Sec. XVI, înv., ca și toate der. – Der.
ocinaș, s.m. (moștenitor, proprietar rural);
ocina, vb. (a moșteni);
ocinătoare, s.f. (înv.,
teren);
ocinător, s.m. (înv., proprietar).