páce,
s.f. – Situație,
stare fără război. Lat.
pacem (Pușcariu 1235; Candrea-Dens., 1297; REW 6317), cf.
alb.
pakjë, it.
pace, prov.
patz, fr.
paix, cat.
pau, sp.,
port.
paz. – Der.
nepace, s.f. (înv., neliniște);
păciui (var.
împăciui), vb. (a
face pace, a pacifica);
păceluit, adj. (înv., pacific);
pacefăcător, s.m. (înv., pacificator);
pașnic (var. pacinic
), adj. (pacific);
pășnicie, s.f. (liniște). – Der. neol. (din fr.)
pacific, adj.;
pacifica, vb.;
pacificator (var.
păcinicie), adj.;
pacifism, s.n. După Buescu,
R. Études roum., III, 158-63, folosirea lui
pace ca interj.
trimite la lat.
pax, gr. πάξ, interj., distincție care
ni se pare
prea subtilă. Mai probabil este formula de salut sau de
rămas bun, folosită pentru a
indica ideea de „
problemă tranșată” sau „să nu mai vorbim de asta”, ca în
cazul lui
sănătate.