palamár (-re),
s.n. – Cablu,
funie. – Var. (Munt.)
pălimar, pălămar. Mr.
pălămar. Cat.
palomer › it.
palamaro, palamarre prin intermediul ngr. παλαμάρι (Șeineanu,
ZRPh., XXX, 311; Șeineanu, II, 280; Lokotsch 1616; REW 6181; Vasmer,
Gr., 106), cf. tc.,
alb., sb., cr., bg.
palamar. – Cf.
parîmă.