perdáf (perdáfuri),
s.n. –
1. Lustru, luciul unei
stofe. –
2. Radere în răspăr. –
3. Dojană,
ocară. – Mr.
pirdahe. Tc. (per.)
perdah (Roesler 601; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1637), cf. bg.
perdah, sb.
perdaf. – Der.
perdăfui, vb. (a da luciu unei
stofe; a
certa, a
dojeni).