pízmă (pízme),
s.f. – Invidie,
ciudă. – Var.
pismă. Mr., megl.
pizmă. Mgr. πεĩσμα „
ciudă” (Munrnu 45), parțial prin intermediul sl.
pizma (Vasmer,
Gr., 117), cf. sb.
pizma, bg.
pizm. – Der.
pizmaș, s.m. (invidios);
pizmătăreț (var.
pizmătar), adj. (invidios), cf. ngr. πειρματάρης;
pizmătarnic, adj. (invidios), cu suf.
dublu;
pizmos, adj. (invidios);
pizmui (var. înv.
pizmălui), vb. (a invidia);
pizmuitor, adj. (invidios). Rut.
pizma trebuie să provină din
rom. (Miklosich,
Wander., 18).