plăcíntă (plăcínte),
s.f. –
Turtă,
produs culinar cu umplutură de brînză, mere etc. – Mr., megl.
plățintă. Lat.
plăcenta (Pușcariu 1330; Candrea-Dens., 1399; REW 6556; Rosetti, I, 170),
păstrat numai în
rom. Der. este confirmată de fonetismul
dialectelor. E dubletul lui
placentă, s.f., din fr.
placenta. – Der.
plăcintar, s.m. (
persoană care
face sau
vinde plăcinte);
plăcintărie s.f. (patiserie). Din
rom. provin rut.
paljacyinta (Candrea,
Elemente, 403), mag.
palacsinta (Miklosich,
Fremdw., 116; Edelspacher 21), germ.
Palatschinken.