plágă (plắgi),
s.f. –
1. Rană. –
2. Flagel, calamitate. – Mr.
pleagă. Lat.
plaga (Pușcariu 1331; REW 6562),
dar caracterul popular al cuvîntului este
cam îndoielnic; cf. totuși mr.,
alb.
pljagë. – Der.
plăguit (var.
pleguit), adj. (
rănit), înv., în
Banat.