pováță (povéțe),
s.f. –
1. (Înv.) Călăuzitor,
persoană care
conduce. –
2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. –
3. Sfat,
îndemn, orientare. Sl., cf.
pol.
powodca „
călăuză”,
rus.
povodec „
călăuză”, bg.
povodica, din sl.
povesti, povedą „a
conduce” (Miklosich,
Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand,
BA, III, 109). Pentru fonetism (
povață), cf.
Graur,
BL, III, 47. Legătură cu sl.
pavĭcĭ „
drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der.
povăț, s.n. (Mold.,
sfat);
povățui, vb. (a sfătui; a
conduce, a călăuzi);
povățuitor, s.m. (înv., comandant; sfetnic).