prádă (prắzi),
s.f. –
1. Jaf,
furt, prădăciune. –
2. Captură, lucruri furate. –
3. Victimă; jucărie. – Mr.
pradă. Lat.
praeda (Pușcariu 1367; Candrea-Dens., 1436; REW 6174), cf. it.
preda, prov., sp.
presa, fr.
proie, cat.,
port.
prea. – Der.
prăda, vb. (a jefui, a
fura), mr.
(m)prad, (m)prădare,
poate reprezentant
direct al lat.
praedāre (Pușcariu 1366; Candrea-Dens., 1435; REW 6715), cf. it.
predare,
port.
prear, v. fr.
preer;
prădăciune, s.f. (
jaf), din lat.
praedacionem (Pușcariu 1368; Candrea-Dens., 1437; REW 6716), sau mai probabil der. intern (Rosetti, I, 159);
prădător, adj. (jefuitor), din lat.
praedator (Pușcariu 1369; Candrea-Dens., 1438; REW 6717), sau mai probabil der. intern;
prădalnic, adj. (jefuitor). – Din
rom. provine rut.
prejda, prejdowaty (Miklosich,
Wander., 18; Candrea,
Elemente, 408). Cf.
prădui.