pricáz (pricázuri),
s.n. –
Necaz, nenorocire,
pagubă. Sl.
prikazŭ „
poveste” (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 208), cf.
necaz. Pentru semantism, cf. fr.
j’ai eu une histoire „
am avut un
necaz”. Cuvînt nefolosit în Munt. – Der.
pricăji, vb. (a
face sau a
zice lucruri care
aduc necaz; a se mînji, a se molipsi; a se chinui), ca
necăji de la
necaz (din sl.
prikazati, „a demonstra”, după Cihac; din sl.
prokaziti „a se
strica”, după Tiktin);
pricază, s.f. (înv.,
lepră);
pricaznic, adj. (înv., nenorocit, funest).