púnte (púnți),
s.f. –
1. Pod îngust. –
2. Plută de
candelă. –
3. Platforma unei
mori de
apă. –
4. Platforma unei ambarcații. –
5. Traversă care susține
cele două brațe ale ferăstrăului de
mînă. –
6. În mitologia populară ultima
vamă a
morților, situată pe un
pod deasupra
iadului, în care
cad sufletele păcătoșilor. – Mr.
punte, megl.
punti. Lat.
pǒntem (Pușcariu 1402; Candrea-Dens., 1474; REW 6649), cf. vegl.
puant, it.,
port.
ponte, prov., fr., cat.
pont, sp.
puente. S-a specializat pentru a
desemna podurile care servesc numai pietonilor formate în
general doar dintr-un trunchi de
copac care unește
cele două maluri ale unui rîu sau
ale unei
prăpăstii; trecătorile pentru căruțe se numesc
pod. – Der.
puntaș s.m. (înv., tîmplar constructor de
punți).