púșcă (púști),
s.f. –
1. (Înv.)
Tun. –
2. Armă. –
3. Fuituială. –
4. (Înv.)
Pompă de incendiu. Sl.
pušĭka (Miklosich,
Slaw. Elem., 41; Miklosich,
Fremdw., 120; Conev 122); cf.
alb.
puškë, bg.,
rus.
puška,
pol.
puszka, sb., mag.
puska, țig., sp.
pusca (Besses 136). – Der.
pușca (var.
împușca), vb. (a
trage cu pușca; a
ucide cu
foc de
armă);
(îm)pușcă’n lună, s.m. (
haimana, golan;
hoț,
bandit);
(îm)pușcătură, s.f. (
foc de pușcă);
pușcar, s.m. (înv., tunar, artilerist);
pușcări, vb. (a
trage, a
descărca o
armă de
foc);
pușcărire, s.f. (împușcătură);
pușcaș, s.m. (înv., tunar; înv.,
corp de 500 de soldați infanteriști sub
comanda marelui armaș; trăgător; vînător înarmat cu o pușcă);
pușcoci (var.
pișcoci, pușcoace, pișcoace), s.n. și f. (pușcă
veche, jucărie ca o pușcă);
pușcărie, s.f. (înv.,
artilerie; închisoare,
ocnă);
pușcăriaș, s.m. (deținut);
pușcuță, s.f. (pușcă;
cușcă);
pușculiță, s.f. (pușcă
mică;
vas mic cu
bani). Nu e
sigur dacă pușcărie „temniță” trebuie explicat prin
faptul că vreun depozit sau
cazarmă de
artilerie ar fi servit la închisoare (Tiktin); mai probabil în acest cuvînt se
păstrează, ca în
pușcuță și
pușculiță, semantismul primitiv din sl. cf. v. germ.
buhsa „
cutie”, gr. πυξίς „
cutie,
țarc”. Bg.
puškaria provine din
rom. (Capidan,
Raporturile, 234).