ráblă (ráble),
s.f. –
1. Hîrb,
obiect stricat. –
2. Gloabă, mîrțoagă. Origine incertă. Trebuie să fie
pus în legătură cu sb.
rabatno „în
stare proastă”,
rabljenje „
uz”;
dar lipsește veriga apropiată. Legătură cu
săs.
Rabel „
pleavă,
praf” (Drăganu,
Dacor., IV, 773) pare mai
puțin probabilă. – Der.
răblări, vb. (a se ponosi; a se uza);
rablagiu, s.m. (hodorog), cu suf. -
giu;
rablagi, vb. (a se
strica, a se deteriora), de la cuvîntul anterior (după
Graur,
BL, XIV, 110, prin contaminare cu
damblagi).