răsmériță (-țe),
s.f. – Rebeliune, răscoală. – Var.
răsmiriță, răzmeriță. Sl.
razmirica „război” (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 197; Berneker, II, 61), din sl.
rasmirije „
vrajbă” ‹
mirŭ „
pace”, cf.
mir. – Der.
răsmeriți, vb. refl. (înv., a se răscula);
răsmericios, adj. (înv., agitat).