rîcîí (rấcâi, râcâít),
vb. – A scormoni, a
roade. – Var.
rîcălui. Origine expresivă, cf. sl.
rkati „a sforăi” (după Scriban, sl.
ar fi etimon pentru
rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a răzui”, fr.
racler „a
roade”. Der. din sl.
ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibilă. – Der.
rîcîit (var.
rîcîitură, rîcîială), s.n. (răzuială).