rînced (-dă),
adj. –
Stricat, alterat. Lat.
rancĭdus (Pușcariu 1464; REW 7040), cf. sicil.
ráncitu, calabr.
gráncitu, logud.
rankidu, fr., cat.
rance sp.,
port.
rancio. Cuvînt
puțin folosit în Mold., Bucov., Basar. (
ALR, II, 19). – Der.
rîncezi, vb. (a
deveni flămînd);
rîncezeală, s.f. (
gust rînced; Trans.,
slănină).