rînjí (rânjésc, rânjít),
vb. –
1. A-și
arăta dinții. –
2. A avea un rîs sardonic. – Megl.
rănges, răngiri. Bg.
rămžă, din sl.
ręgnąti (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu,
Hlr., 258, 269). – Der. din lat.
ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der.
rînjet (var.
rînjit, rînjitură), s.f. (rictus);
rînjeală, s.f. (rictus);
rînjitor, adj. (crispat).