rúmen (rúmenă),
adj. – Trandafiriu, roșcat. – Mr.
arumîn. Sl.
rumĕnŭ „
roșu” (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), cf. sb., cr., slov.
rumen. – Der.
rumeior, adj. (dim. al lui
rumen);
rumeni, vb. (a se înroși; a se
face rumen, a se
frige ușor), din sl.
rumĕniti, sb., cr.
rumeniti;
rumeneală, s.f. (roșeață, îmbujorare; fard;
căldură, dogoare), din sl.
rumĕnilo, sb., cr., slov.
rumenilo;
rumeniu, adj. (trandafiriu);
rumeniță, s.f. (fard).