scái (-i),
s.m. –
1. Nume generic al
plantelor cu
spini sau țepi, asemănătoare cu
ciulinul. –
2. Numele diferitelor plante: Cirsum lanceolatum, Onopordon acathium, Eryngium planum, E. campestre, Carduus nutans, C. Acanthoides etc. – Mr.
scăliu, megl.
scal’. Origine incertă. Probabil din lat. *
squaleus „
dur, incult,
sec”, din
squaleo,
formă cerută și de sp.
escajo,
port.
escalheiro (REW 8197a).
Rom.
presupune o reducție de
tipul *
scalius care pare normal. Der. din sb.
čkalj, general admisă (Cihac, II, 328; Tiktin; Candrea; Scriban) nu pare posibilă fonetic; și, în
afară de aceasta, e
vorba de un
împrumut din nom. Der. din gr. σϰαλίας (Diculescu,
Elementele, 484), nu pare convingătoare. – Der.
scăiecior, s.m. (
ciulin; Trans.,
sticlete), pentru al
cărui ultim sens cf. fr.
chardonneret, sp.
cardelina;
scăier, s.m. (Bucovina,
sticlete);
sca(i)ete (var.
scă(i)ete), s.m. (
ciulin);
scăiuș, s.m. (
plantă, Dipsacus pilosus);
scăiețos, adj. (
plin de scaieți).