schímă (-me),
s.f. –
1. Formă,
figură. –
2. Gest, grimasă,
mină. –
3. Înfățișare, aspect, aparență. –
4. Nălucă, stafie,
duh rău, drăgaică. –
5. Ținută, îmbrăcăminte, veșmînt. – Var. înv.
shimă, Mold. (sensul 4)
știmà. Mgr. σχῆμα (Cihac, II, 696; Roesler 675; Gáldi 248). Este dubletul lui
schemă, s.f., din fr.
schéma, der.
schematic, adj., din fr.
schématique;
schematism, s.n., din germ.
Schematismus, cu var. Trans.;
șematism, s.n. (schemă);
schematiza, vb., din fr.
schématiser. Der.
schimnic (var.
schivnic și der.), s.m. (eremit, pustnic,
anahoret), din sl.
skimĭnikŭ ‹
skima „
rasă călugărească” (Cihac, II, 331; Conev 109);
schimnică, s.f. (pustnică);
schimnici, vb. (a
trăi ca un schimnic);
schimnicie, s.f. (viață de
anahoret);
schimnicesc, adj. (de schimnic);
schimonosi (var. Mold.
schimosi), vb. (a deforma, a desfigura; a imita, a parodia), cu suf. expresiv -
si,
poate atașat direct la ngr. ἄσχημω, aorist ἀσχημώνω „a se
purta urît” (Murnu 50; după Rosetti,
Studii ling., 30,
schimosi este ngr. άσϰημίζω);
schimonoseală (var.
schimonositură), s.f. (imitație, parodie, reproducere
proastă;
avort,
monstru; strîmbătură, grimasă);
șteamătă, s.f. (fantasmă, viziune,
arătare), în Trans., și Bucov., probabil din pl. gr. σϰήματα (Pușcariu,
Dacor., V, 411), cf.
știmă și
așteamăt;
scheamătă, s.f. (Trans., trăsătură,
umbră), var. a cuvîntului anterior (glosată
greșit de Scriban: „rest, fragment”). Relația
acestor cuvinte din
umbră cu sb.
štimati „a
crede” (
Iordan,
RF, II, 272), pare îndoielnică.