seámă (-sémi),
s.f. –
1. Cantitate,
număr. –
O seamă, cîțiva. –
Fără seamă, fără număr.
2. Cont. –
A băga de seamă, a ține
cont, a
observa. –
De bună seamă, în
mod sigur. –
Mai cu seamă, mai
ales. –
3. Ordin,
regulă,
linie. –
4. Pază, vigilență, grijă. –
5. Importanță,
categorie, rang. –
6. Etate,
leat. Mag.
szám (Lambrior 375; Cihac, II, 525; Hasdeu,
Col. lui Traian, 1883, 22-30; Gáldi,
Dict., 960. – Der.
semui (var.
asemui, sămui), vb. (a compara, a
confrunta; a
confunda);
sămădău, s.m. (Trans., casier, contabil), din mag.
számodó (Candrea);
sămădas, s.n. (Trans., socoteală), din mag.
számadás (Gáldi,
Dict., 157);
sămădușag, s.n. (Trans., contabilitate), din mag.
számadóság;
sămălui (var.
(a)semălui), vb. (Trans., a
face socoteli, a calcula; Trans., a compara, a
confunda, a-și
găsi asemănarea), din mag.
szálmoni;
sămăluitor, adj. (socotitor);
sameș, s.m. (înv., intendent, strîngător de
biruri);
sămeșie (var.
sămișie), s.f. (administrație);
sămeșoaie, s.f. (
nevastă de intendent);
însemui vb. (a însemna), probabil prin confuzia dintre
semui și
însemna.