șerb (-bi),
s.m. –
1. Sclav,
rob. –
2. Iobag. Lat.
sĕrvus ([Pușcariu 1581; REW 7876), cf. it.,
port.
servo, prov.
ser, fr.
serf, sp.
siervo. – Der.
șerbi (megl.
sirbés, sirbiri), vb. (a se
găsi în situația de
șerb), din lat.
sĕrvῑre (Pușcariu 1582; cf. REW 7874);
șerbie (var.
șerbire), s.f. (sclavie; servitute);
ș(e)arbă, s.f. (
femeie iobagă).
Serbi este dubletul lui
servi, vb., din fr.
servir, cu der. (din fr.)
servantă, s.f.;
serviabil, adj.;
serviciu, s.n.;
servietă, s.f.;
servil, adj.;
servilism, s.n.;
servitor, s.m.;
servitoare, s.f.;
servitudine, s.f.
Serv (var.
servus), s.m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie
vine din germ.
Servus. Deservi, vb. (a servi, a
face serviciul de comunicare; a
aduce prejudicii, a defavoriza), din fr.
desservir, der.
desert, s.n., din fr.
dessert;
deservant, s.m. (
econom).
Șervet, s.n. (
prosop;
bucată de pînză), dubletul lui
servietă, cf. mr.
șărvetă „
batistă”,
alb.
šërvetë,
indică o evoluție fonetică
greșit explicată, cf. it.
salvetta › mag.
szalveta › Trans.
salvet (Gáldi,
Dict., 156), ngr. σερβέτα.