șoácăț (-ți),
s.m. –
1. Șoarece. –
2. German,
neamț (
nume injurios,
dat și
altor străini din Europa de V.). – Var.
șoacăță, (1)
socîț. Origine incertă,
poate expresivă cf. sb.
šokac „sîrb
catolic”, pe care Candrea
îl propune ca etimon al
rom.,
dar care nu
poate explica
primul sens din
rom. Legătura cu slov.
štakor „
șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-
Graur 26. – Der.
șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat);
șocăție, s.f. (
limbă pocită). Cf.
șogan, șonț.