sorbí (-b, ít),
vb. –
1. A
bea cîte
puțin, a
suge. –
2. A
înghiți, a înfuleca, a
trage în
piept. –
3. (Înv.) A goli. – Mr.
sorbu, sorbștu, surghită. Lat.
sǒrbēre (Cihac, I, 257; Pușcariu 1609;
Pascu, I, 164; REW 8094), cf. it.
sorbire, prov., fr., cat.
sorbir, sp.
sorber (
gal.
sorbir),
port.
sorber. – Der.
sorb, s.n. (vîltoare, bulboană, vîrtej; sorbitură,
dușcă; piston);
sorbeală (var.
sorbitură), s.f. (
sorbire,
dușcă,
zeamă);
sorbitor, adj. (care
soarbe);
sorbancă, s.f. (Trans. de N,
strachină);
sorbușcă, s.f. (Mold.,
supă);
sorbăcăi (var.
sorbocăi), vb. (a
sorbi, a
suge);
absorbi, vb., după fr.
absorber.