spăimîntá (-t, át),
vb. – A
speria. – Var.
înspăimînta, înv. și
Banat spămînta, speminta. Origine incertă. Se consideră der. din lat.
*expavῑmentāre (Philippide,
Principii, 99; Densusianu,
Rom., XXXIII, 286; Pușcariu 1612; Candrea;
DAR) sau
expaventāre (Crețu 369; Tiktin; REW 3035);
dar der. este dificilă și sard.
spamenta, prezentat ca argument cu acest prilej, nu constituie un paralelism (Wagner 112). Alternarea rezultatului se atribuie
prezenței lui
spaimă. – Der.
(în)păimîntător, adj. (oribil, teribil).