spulberá (-r, át),
vb. –
1. A
ridica praful. –
2. A
risipi, a dispersa, a împrăștia. –
3. A dezagrega, a
desface, a îndepărta. –
4. (Trans.) A se indigna. – Mr.
spulbir(are). Lat. *
expŭlverāre (Pușcariu 1631; Candrea-Dens., 1457; REW 6842), cf. it.
spolverare. – Der.
spulber, s.n. (dispersie, dispariție), postverbal folosit artificial în literatură;
spulberat, adj. (împrăștiat,
risipit; s.m.,
cap-de-
mort, hîrcă), la care, sensul al doilea pare un
calc din fr.
dissipé;
spulberatic (var.
spulberatec, înv.
spulberos), adj. (inconstant, nestatornic, ușuratic;
ușor);
spulberătură, s.f. (cantitate de
praf,
zăpadă,
pleavă etc., care se
ridică în vînt;
plantă, Teucrium chamaedrys). – Cf.
pulbere.