stăví (-vésc, ít),
vb. refl. –
1. A se stabili, a se
aciua. –
2. A rămîne cu ceva, a
păstra, a conserva. – Var.
astăvi. Sl.
staviti (Cihac, II, 364; cf. Miklosich,
Slaw. Elem., 46), cf.
năstav, stative. – Der.
stavăr, s.n. (înv., Mold., constanță, perseverență), pe care Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 303,
îl considera de origine dacică și Tiktin,
legat de lat.
stabilis;
stavă, s.f. (
herghelie, islaz de
cai, paradă, montă), din sl.
stava „poziție,
stat”;
stăvar, s.m. (păzitor de
cai);
stavilă (megl.
stăvilă), s.f. (baraj, stăvilar; obstacol,
barieră), din sl. (bg.)
stavilo (Conev 81);
stăvilar, s.n. (baraj);
stăvili, vb. (a pune stavile, a zăgăzui; a
opri, a
împiedica).