ștíră
adj. f. –
Stearpă. Gr. sau mgr. στεïρα (Philippide, II, 736; Diculescu,
Elementele, 443; Rosetti, II, 123; Candrea), cf.
alb.
štiërrë, bg.
štir, sb.
štirka. Der. din lat.
sterilis (Tiktin) pare mai
puțin probabilă, înv.,
azi în Mold. Cf. Drăganu,
Romînii în veac. IX-XIV, 90 și
Tamás,
Arch. Eur. Centro-Orient., II, 269. Se consideră de
obicei drept împrumut din
alb., datorită rezultatului, anormal în
rom.
s ›
ș;
dar este mai probabil un intermediar sl. sau o contaminare cu
știr, cf.
știri „a
usca”.