svîc
interj. – Exprimă
ideea de start sau de zvîcnet. – Var.
zvîc și der. Creație expresivă, cf.
sfîr, sgîț, smîc. – Der.
svîcni, vb. (a
bate, a palpita; a vibra; a se lansa, a se avînta), cu suf. expresiv -
ni, cf.
smîcni (după Cihac, II, 383, din sl.
zvĕknąti „a
suna”);
svîcneală (var.
svîcnitură), s.f. (zvîcnet, lovitură);
svocoti, vb. (a zvîcni, a palpita);
svoacă, s.f. (Trans., vărguță, vergea);
(s)vîrcoli (var. Trans., (s)virgoli), vb. refl. (a se agita, a se
zbate, a se
zbuciuma; a se întoarce de pe o
parte pe alta, a se încolăci o reptilă), de la o var. *
svîrc, care nu se mai folosește (cf.
sgîț- ›
sgîlț-,
fîț- ›
fîrț-,
hîc- ›
hîrc- etc.), cu suf. expresiv -
li (după Cihac, II, 557, din sl.
kolo „
roată”; după Weigand,
Jb, XIX, 142 și Candrea, din bg.
vărkolest „
rotund”, bg.
vărgaljam „a înfășura” din mag.
vergelni, după Drăganu,
Dacor., VI, 303; după Tiktin, din sl.
zvrĕti, svrkniti „a se zvîrcoli”;
dar, pe
lîngă dificultățile fonetice,
ideea de „a se întoarce” sau de „rotunjime” este secundară în cuvîntul
rom.);
svîrcoleală (var.
svîrcolitură), s.f. (agitație, frămîntare).