s.m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s.m. (argăsitor); tăbăcărie, s.f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s.f. (argăseală); tăbăcit, s.n. (argăsit); tăbăcăreasă, s.f. (Mold., un anumit joc de cărți).