tábără (-bere),
s.f. –
1. Cantonament,
campare. –
2. Armată, forță. –
3. Partidă, grupare. –
4. Mulțime, cantitate
mare. –
5. Convoi,
grup de care. – Mr.
tăbure „
batalion”, megl.
tăbur. Tc. sau mai probabil tăt.
tabur (J. Melich,
Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parțial prin intermediul sl.
taborŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea), cf. bg., sb., cr., slov.,
ceh.,
pol.,
rus.
tabor, mag.
tabór. – Der.
tăbăraș, s.m. (soldat care aparține unei
tabere);
tăbărî, vb. (a
face tabără; a
împresura, a asedia; a se
repezi la, a se
năpusti).