tac
interj. – Exprimă
zgomotul produs de o lovitură sau de o
bătaie. – Var.
taca, tîc(a). Creație expresivă, cf.
țac, pac; se folosește mai
ales în comp.,
tic-tac. – Der.
tăcăi (var.
tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a
bate; a zvîcni);
tăcăială (var.
tîcîială), s.f. (
faptul de a tăcăi;
bătaie);
tăcăitoare, s.m. (sfrîncioc
mare, Lanius excubitor);
tăcăitură, s.f. (ticăit, palpitație);
tăcăni, vb. (a tăcăi, a
scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -
ni;
tăcănitură, s.f. (
bătaie, ticăit).