tap-
–
Rădăcină expresivă,
puțin clară, care pare să
evoce ideea de
obiect diform sau relativ rotunjit. – Var.
taf-. Creație expresivă, cf.
rădăcina romanică
tapp- (REW 8564), și
lap-, (lăpăi), dup-. Der.
tăpși (var.
tepși), vb. (a
egala, a
netezi, a nivela, a răzui), cf. germ.
tappsen, fr.
taper (după Candrea și Scriban, din mag.
taposni „a
călca în
picioare”, sb.
tapsati „a
bate din
palme”);
tapșe (var.
teapșe), s.f. (
polonic de
lemn, sucitor;
palmă), în Mold.;
tăpșan, s.n. (mamelon,
movilă,
colină rotunjită;
răzor;
strat;
pat, platformă), în Mold.
tapșan, tepșan, topșan (după Cihac, II, 619, din tc.
tepe „
munte”; după Bogrea,
Dacor., IV, 851, din rut.
tapčan „platformă”, care
vine probabil din
rom.; după Drăganu,
Dacor., V, 372-5, din mag.
taposni „a
călca în
picioare”);
taponiș, s.m. (nemțișor, Delphinium consolida);
tapoșnic, s.m. (
plantă, Galeopsis ladanum);
tăpălog (var. Mold.
tăpălăgos), adj. (greoi la
mers, neîndemînatic), cf.
tălpăloagă;
tăfăroagă, s.f. (brînză
dulce, brînză
abia făcută), probabil var. a cuvîntului anterior (după Bogrea,
Dacor., II, 659 și Candrea, din sl.
tvarogù; după Diculescu,
Elementele, 452, din gr. *τραφάλαϰα, în
loc de τραφαλίς „brînză
proaspătă”). – Cf.
terfă, terfeloagă.