tarác (-ci),
s.m. –
Prăjină, stîlp, pilon. – Var. mold.
taraș, tăraș. Mr.
tăracă. Tc.
tarak „
pieptene” (Tiktin; Lokotsch 2826), cf. ngr. ταράϰι „bridă”, bg.
tarak „
greblă”,
rus.
tarak „
prăjină” (Vasmer, III, 77). Var. mold. se explică prin rut.
taraš (Candrea),
pol.,
ceh.
taraš „terasare” (Cihac, II, 401; după Tiktin și Byck-
Graur,
BL, I, 24, de la pronunțarea mold. a pl.
taraci).
Otărac, s.m. (Olt., crevace,
piesă încovoiată la
scheletul luntrei) pare a fi același cuvînt.