țáță (-țe),
s.f. –
1. Titlu de
respect pe care
îl dau tinerii surorilor mai
mari,
mătușilor și, în
general,
femeilor mai în
etate. –
2. Namilă de
femeie,
femeie voinică. – Var. Mold.
(țî)țacă, Olt.,
țaică, țațae. Creație expresivă, cf.
țîță. Se folosește în Munt. și în Mold. de S (
ALR, I, 164). Ngr. τσάτσα „
mamă”, care se consideră ca etimon al
rom. (Cihac, II, 709; Ronzevalle 75; Tiktin; Gáldi 259)
ar putea proveni din acesta.