tipíc (-ce),
s.n. –
1. Ritual. –
2. Formular. –
3. Regulă, normă,
formă stabilită. – Mr.
tipicó. Ngr. τυπιϰόν, cf. sl.
tipikŭ (Tiktin; cf. Vasmer,
Gr., 142). – Der.
tipicar, adj. (formalist, maniac);
tipicărie, s.f. (
manie);
tipicale, s.f. (ore liturgice așezate
între șase și nouă), din gr. τυπιϰά;
tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea).