tîrî (tîrắsc, tîrît),
vb. –
1. A tîrîi pe pămînt, a
trage după
sine. –
2. A
înșfăca, a înhăța. – Var.
tîrîi, tîri, întîri. Sl.
trĕti, trą „a
freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb.
trti, ceh.
triti. Pentru semantism, trebuie să se
pornească de la
ideea de „a
freca pămîntul”; pentru fonetism, cf.
pîrî. – Der.
tîrîie-brîu, s.m. (zdrențăros, golan);
tîrîș (Mold.,
tîrîiș), adv. (pe
jos);
tîrîș, s.n. (
buștean sau
sarcină de
lemne transportată prin tîrîre);
tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște);
tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda);
tîrîtură, s.f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî;
femeie stricată);
tîrlan, s.m. (
buștean,
lemn), cuvînt
rar,
apare la Sandu-Aldea;
tîrlie, s.f. (derdeluș), ultimele
cuvinte, cu
l expresiv, sînt
proprii Munt.