títlu (-uri),
s.n. –
Nume, rang;
drept; cuvînt sau text din
fruntea unei lucrări. – Var. înv.
titol, titulă, tituluș. Mr.
titlu. Mgr. τίτλος (Murnu 57), cf. sl.
titlŭ (Cihac, II, 413).
Sec. XVII.
Tituluș, prin pronunție mag. din lat.
titulus (Gáldi,
Dict., 163). – Der.
titula, vb. (înv., a intitula);
titrat, adj., din fr.
titré;
titular, adj., din fr.
titulaire; titulatură, s.f., din germ.
Titulatur;
întitula, vb. (a numi).