uceníc (-ci),
s .m. –
1. Discipol, elev. –
2. Tînăr care
învață o
meserie. – Var. Munt.
ocinic. Sl.
učenikŭ, de la
učiti „a
învăța” (Miklosich,
Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der.
ucenici (var. înv.
uceni), vb. (a
studia);
ucenicie, s.f. (studiu;
învățare);
ucenică (var.
uceniță), s.f. (elevă; tînără care
învață o
meserie);
ocenie, s.f. (instrucție
militară), din
rus.
ucenie, sec. XIX, înv.